Primarul Piteștiului: "Facem tot posibilul să păstrăm terenul de la Aripi! Au cerut 500.000 euro"

Primarul Piteștiului, Cornel Ionică, a explicat azi cum Primăria a pierdut din proprietate aproape 2500 mp de teren de la baza sportivă "Aripi", din Craiovei. Pentru că cei 3 proprietari au de partea lor o hotărâre definitvă și irevocabilă a instanței, Primăria nu poate face altceva acum decât să negocieze, pentru a păstra terenul în folosința copiilor. Primarul a promis că va face tot ce este posibil, mai ales că terenul nu ar putea fi folosit de privați, pentru că nu există nicio cale de acces spre el. Cererea de punere în posesie a fost formulată în 2005, iar procesul a început în 2007, în urma refuzului Primăriei. 

"Instanța ne-a obligat să-i punem în posesie, hotărârea este definitivă, irevocabilă și executorie. Primarul poate fi sancționat cu privarea de libertate dacă nu respectăm hotărârea instanței. Ieri, 14 mai, comisia de fond funciar i-a pus în posesie pe revendicatori, urmează să vedem ce putem face. Verbal, au spus că doresc 500.000 euro pentru cei 2500 mp. Nu au acces la teren din nicio parte. I-am convins să scoată țărușii de pe terenul de sport, să poată fi folosit. Sper să găsim înțelegere la proprietari, sunt dispuși la negocieri pentru că terenul acesta, fără acces, este un teren mort! Sutnem determinați să găsim o soluție cât mai repede, vom face orice să menținem terenul la noi", a declarat primarul Cornel Ionică. Proprietarii s-au adresat deja, oficial, Primăriei, spunând că doresc să fie despăgubiți la prețul pieței sau să li se ofere un teren similar, în aceeași zonă- variantă care pică din start.

Andri Irimia