Consilierii au decis: Comisie de negociere pentru terenul de la “Aripi”!

Decizie importantă privind baza sportivă “Aripi”, acolo unde instanța de judecată a dispus punerea în posesie a unei suprafețe de 2.483 mp pe suprafața de joc a terenului de fotbal! În ședința de joi a Consiliului Local Pitești, aleșii locali au aprobat propunerea de înființare a unei comisii de negociere cu proprietarii suprafeței respective. Comisia are mandat de a negocia de urgență una dintre aceste două variante: schimb de teren sau achiziționarea terenului de către primărie la valoarea pieței.

Din comisia de negociere fac parte oameni cu experiență: de la PSD, consilierii locali Mariean Neacșu și Radu Bănică (șeful OCPI Argeș), iar de la PNL consilierul Narcis sofianu.

“Suntem deciși să facem tot posibilul ca baza sportivă “Aripi” să rămână intactă și să își continue misiunea de a forma sportivi de valoare. Vă vom ține la curent cu privire la evoluția investițiilor și demersurile pentru protejarea bazei sportive Aripi”, a declarat după ședință primarul Cornel Ionică.