Zeci de polițiști au ajuns în localitatea argeșeană Borlești după ce au fost anunțați că aici se află în plină desfășurare o nuntă în cadrul comunității rome

Au fost inițiate sute de apeluri ale autorităților locale către populație pentru a-i determina pe oameni să stea mai mult acasă și să evite orice reuniune de orice fel. Toate eforturile făcute nu au reușit să îi convingă pe romii din localitatea argeșeană Borlești care în plină criză epidemică au organizat o nuntă cu 300 nuntași, printre care se află și persoane trimise la  izolare întrucât abia reveniseră din Germania, Italia sau Spania. Oamenii nu respectă nicio normă de protecție, au intins mesele, nu poartă nimeni vreo mască sau mănuși.

Vecinii au fost cei care au sunat la 112 și au anunțat ce se petrece la ei în localitate.

Zeci de polițiști de la Poliția Argeș și Jandarmi  au ajuns în localitate și încearcă să-i disperseze pe nuntași care insistă să –și ducă petrecerea până la final. Purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș, Mădălina Epure spune să polițiștii rămân la Borlești pentru a identifica toate persoanele și pentru a lua măsurile prevăzute de lege.Cei care au fost trimiși la izolare  vor fi amendați cu 20 de mii de lei, dar amendă vor primi toți participanții la nuntă.