Haideți să fim "Împreună pentru Argeș" cât mai mulți!

Nu mai e loc nici de ură, nici de intrigi, nici de dezbinare. Nu mai e loc pentru sloganuri inventate de politicieni pentru a ne face să ne luptăm unii cu alții în favoarea lor. Nu mai e loc de indiferență sau individualism. Nu mai e loc decât pentru solidaritate, căci trăim cu toții un timp în care suntem egali în fața unui virus, care nu alege, nu știe cine e bogat sau cine e sărac, nu ține cont de poziții sociale, nici de conturile din bancă. În fața lui suntem cu toții expuși și singuri suntem vulnerabili. Să ne alăturăm celor care au decis să facă tot ce pot pentru a învinge. Să ne alăturăm celor care au lăsat siguranța personală, interesul personal și au ales linia frontului într-un război în care autoritățile sunt depășite și bulversate. Haideți să fim cu toții "Împreună pentru Argeș" și alături de cele două femei care au inițiat acest proiect – Denisa Dumitru- manager hotel Ramada și Camelia Bădulescu , manager Sursa Ta.

Împreună putem să le asigurăm medicilor, asistentelor, infirmierelor tot ce au nevoie pentru a ne salva.  Împreună putem face minuni și putem să întoarcem situația în favoarea noastră.

Campania "Împreună pentru Argeș " funcționează. Inițiatoarele au reușit să aducă deja echipamente și materiale de protecție, dar necesarul e mare, nevoile multe. Haideți să rămânem uniți pentru a depăși cea mai agresivă criză sanitară din ultimii 100 de ani.

Haideți să revenim cât mai repede la viețile noastre, să ne bucurăm de soare și de libertate.

Suntem siguri că suntem mulți cei care vrem să fim  "Împreună pentru Argeș ".

Orice donație e primită cu speranță . Haideți să donăm, fiecare după puteri, în contul  

RO16BRDE030SV01754270300, deschis la BRD-GSG Pitești