Poliţiştii rutieri- acţiuni cu efective mărite

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Argeș au desfășurat, astăzi, în intervalul orar 09.00 – 11.00, o acțiune cu efective mărite, pentru verificarea respectării măsurilor impuse în perioada stării de urgență.

S-a urmărit, în principal, respectarea prevederilor art. 1 din Ordonanța Militară nr. 3/2020 privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19,* dar și a prevederilor O.U.G 195/2002R privind circulația pe drumurile publice.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 195 de persoane și au fost verificate 143 de autovehicule, în mai multe filtre rutiere de pe raza municipiului Pitești.
Au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale,  în valoare totală de 8.500  de lei, din care 2 pentru nerespectarea prevederilor ordonantelor militare și 10 pentru abateri la O.U.G. 195/2002R. De asemenea, a fost reținut un permis de conducere.
 
Totodată, în ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au acționat în sistem integrat, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine și siguranță publică, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență, prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul cu persoane care revin din afara granițelor țării.
Pe parcursul zilei de ieri, au fost verificate 854 de persoane aflate în izolare la domiciliu. Totodată, polițiștii au aplicat 232 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 462.000 de lei, pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie.