Mai aveți timp să va luați rămas bun de la tânara care a readus solidaritatea printre oameni

Cristina Manea, tânăra care a plecat la Ceruri după ce a reușit să renască în sufletul oamenilor speranța și solidaritatea, va fi înhumată duminică, 14 ianuarie. Trupul neînsuflețit al tinerei mămici pentru care Dumnezeu a avut alte planuri, se află în comuna Băbana, în casa părintească. Acolo pot merge toți cei care vor să-și ia rămas bun de la cea care a strâns în jurul ei, pentru o cauză care cu toții am fi vrut-o una bună, mii de oameni.

Este un moment în care fiecare dintre noi putem să aprindem o lumânare și să spunem o rugăciune pentru un suflet tânăr care a plecat mult prea devreme la Ceruri, lăsând în urma lui o fetiță abia născută și o familie îndurerată.

Suferința Cristinei Manea ne-a adunat pe toți în jurul aceleași cauze. E momentul să arătăm că suntem solidari, așa cum numai ea a reușit, prin suferința ei, să ne facă.

Dumnezeu să o odihneasacă în pace!