Președintele Manu devine ridicol! Mutarea derdelușului de la Molivișu, estimată la 16 milioane lei!

Intenția președintelui Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, de a continua investiția de la Molivișu, de pe Transfăgărășan, este mai degrabă un demers propagandistic. Spunem asta pentru că CJ Argeș va aloca săptămâna aceasta foarte puțini bani pentru investiția respectivă, ca membru în ADI Molivișu (din care mai fac parte comunele Arefu, Cicănești și Brăduleț- cu resurse financiare foarte modeste). Pentru că a trebuit să mute pârtia de schi, deoarece traseul inițial trecea pe anumite terenuri, ceea ce a declanșat o anchetă a procurorilor, Manu și cei din Consiliul Județean vor aproba un studiu de fezabilitate și un deviz general pentru construirea altei pârtii. Costul acestei pârtii (A1) a fost estimat la 15,9 milioane lei, cu TVA! În schimb, Consiliul Județean Argeș va participa cu o cotizație de doar 50.000 lei anul acesta către ADI Molivișu, aceasta fiind majorată de la 20.000 lei. Totuși, CJ Argeș, ca asociat în ADI Molivișu, s-a angajat că va realiza pârtia de schi A1 și racordul pentru alimentarea cu energie electrică. Tare ne e teamă însă că pârtia A1 va rămâne la stadiul de proiect, costul uriaș fiind greu de justificat, în condițiile în care accesul până la viitoarea pârtie se face foarte greu (pe un drum forestier, din Transfăgărășan), iar în locul cu pricina lipsesc orice fel de facilități pentru turiști. Facilități și obiective care nu vor mai fi construite, după ce ADI Molivișu a pierdut finanțarea europeană pentru proiect.

 

Despre mutarea pârtiei și "suspiciunile penale" invocate, detalii aici:

http://contraataculargesului.ro/index.php/actualitate/6389-proiectul-molivisu-un-esec-total-manu-muta-partia-de-frica-anchetelor-penale