Primarul Ștefăneștiului face portretul unui consilier local: “Băiat de președinte de CAP, ajuns primar, descurcăreț cum altul nu-i”

Primarul orașului Ștefănești, Ioana Dumitru, se află de peste un an de zile într-un conflict deschis cu o mare parte dintre consilierii locali, care blochează practic activitatea administrației locale. Primărița a decis însă să riposteze și în alt fel, începând să deconspire unele fapte ale acestora.

Azi este rândul consilierului Vergiliu Gorgoi, care a fost primar al orașului și care, de-a lungul anilor, a schimbat nenumărate partide politice. Primarul, prin intermediul rețelelor de socializare, pune la dispoziție și documente “cât un milion de euro”, în care arată proprietățile nenumărate din Ștefănești ale consilierului. Printre acestea, mii de metri pătrați se află în zona Filotron.

“A fost odată un băiat de președinte de CAP ajuns primar după Revoluție, numit, nu ales, însă descurcăreț cum altul nu-i! Se întampla în tărâmul de basme de la Ștefănești, unde e posibil orice. Ani de zile a dominat viața politică locală, a câștigat mereu alegerile ca și consilier cu același număr de voturi, partidele fiind altele la fiecare 4 ani.

Deși familia sa nu avea mare avere, a reușit să intre in posesia unei suprafețe importante aparținând familiei Bratianu. Chiar dacă limba română nu ii e prietenă, iar la Liceul Dinu Brătianu unde niciun elev nu ia bacalaureatul este director de mulți ani, Virgil Gorgoi, căci despre el e vorba...rezistă! Toată lumea îl susține, toată lumea are nevoie de un vot sau un trădător. Ultimii care l-au folosit au fost cei de la ALDE, în ianuarie, dupa ce în luna decembrie Consiliul Local Ștefănești, obișnuit cu înstrăinarea bunurilor și făcutul de bine la străini, a dat Inspectoratului Școlar Județean o sală de sport care aducea venituri de aproape un miliard, respectiva sală ajungând deci la Liceul Dinu Brătianu. De ce e Ștefaneștiul așa? Pentru că tu, locuitorule, votezi de 28 de ani aceiași corupți!”, a transmis primarul Ioana Dumitru.