Vezi a cui e firma care a proiectat deja celebra toaletă de 650.000 lei la Ștefănești!

Scandalul declanșat la sesizarea unor cetățeni din Ștefănești a adus azi în oraș un desant de jurnaliști. Povestea proiectului toaletei de 650.000 lei de la grădinița Izvorani, unde ar mai fi înscriși doar o mână de copii, este însă ceva mai complicată. Deja subiect de știri la televiziunile naționale, există niște dedesubturi care nu au fost prezentate de colegii din presa națională și care merită detalitate.

Din cei 650.000 lei, 140.000 erau destinați serviciilor de proiectare și asistență tehnică, prestate de una și aceeași firmă: Enviro Naturals Agro SRL din București. Firma vinde îngrășăminte pe bază de zeolit și așternut pentru pisici (conform site-ului propriu) și este condusă de Gabriel Bruj. Conform unor informații, firma ar fi oarecum abonată la proiectele Primăriei Ștefănești. L-am contactat telefonic pe Gabriel Bruj, dar acesta nu a dorit să ne ofere detalii despre serviciile prestate către Primăria Ștefănești sau despre buclucașul proiect de la grădiniță. Merită menționat însă că în 2017 firma avea doar un angajat și o cifră de afaceri de 780.000 lei, probabil din comercializarea îngrășămintelor și produselor din zeolit. 

Interesant este însă că Gabriel Bruj, care s-a dovedit total necomunicativ (acum înțelegem de ce!) a lucrat ceva timp la cabinetul parlamentar al deputatului de Teleorman Alin Bucur. Ba chiar șef de cabinet. Parlamentar între 2012-2016, Bucur a fost descris de presa locală drept un om fără cine știe ce valențe politice, ba chiar cu carențe grave de comunicare. Acesta a fost, atenție, ales pe listele PP-DD, exclus din partidul lui Dan Daiconescu în 2013 și înrolat apoi în UNPR. Dacă faceți un efort de memorie, veți descoperi că același traseu politic l-a avut și actualul primar al Ștefăneștiului, Ioana Dumitru: fost parlamentar PP-DD, apoi UNPR, apoi, după descoperirea social-democrației, aleasă primar.   

Cum nu credem în coincidențe, se pare că Bruj s-a implicat în afacerea proiectărilor după legăturile avute cu lumea politică. După informații din surse sigure, Bruj și primarul Ioana Dumitru se cunosc foarte bine, probabil de pe vremea când împărtășeau idealurile pepedediste. Despre afacerile desfășurate de Enviro Naturals Agro SRL și Primăria Ștefănești promitem să revenim.