Află cum a aruncat primarul comunei Mozăceni 2,5 miliarde de lei pe apa Sâmbetei

Liana Corina Dună, ea este primarul comunei Mozăceni în care locuitorii și-au pus speranțele crezând că , femeie fiind, va fi în stare să administreze interesele comunei așa cum orice femeie administrează intresele familiei sale. Au greșit. Au schimbat fostul primar cu o persoană care s-a dovedit a fi interesată de orice, mai puțin de comunitatea care i-a dat votul. Ne aflăm pe Balta Mozacu, acolo unde fostul primar a decis să facă o investiție serioasă, să curețe balta care măsoare 68 de hectare și să o păzească împrotriva braconierilor, știind că resursele naturale ale acestei bălți aparțin întregii comunități și nu pot fi lăsate la cheremul braconierilor. Au fost angajați trei agenți de paază, au fost efectuate lucrări de întreținere și curățenie periodice pe malurile bălții, iar braconierilor li s-au închis drumurile. Totul părea că a intrat pe un făgaș normal până când, în 2016, balta Mozacu pentru a cărei amenajare și securitate s-au cheltuit 2,5 miliarde de lei din bani publici  a întrat pe mâna primarului Liana Corina Dună. Alături de baltă a fost preluată și clădirea de la constructor. Începând din acet moment, toată investiția de 2,5 miliarde de lei la care se adaugă bogăția piscicolă a bălții a intrat într-un proces ireversibil de degradare, căci primul lucru pe care l-a făcut Liana Corina Dună după preluare a fost să dea afară paznicii bălții, invitând pur și simplu braconierii și hoții  să facă dezastru. Au fost furate gardurile și porțile, iar bogăția piscicolă a mozăcenilor a început să dispară din balta lor, în buzunarele braconierilor. Primarul Dună nu a făcut decât să deschidă calea către dezastru și să calce în picioare toată încrederea mozăcenilor pe care i-au acordat-o la vot.

Clădirea este doar o ruină, fiind spartă de hoți și furată de toate dotările din interior. S-ar fi putut crea un adevărat turism piscicol în zonă, iar oamenii din Mozăceni nu ar fi avut decât de câștigat. Tot procesul de dezvoltare a comunei a fost întrerupt, însă, brutal chiar de femeia pe care oamenii au ales-o, crezând că va fi un bun administrator. Liana Corina Dună nu își merită funcția de primar, căci în urma ei, după 4 ani de mandat, doar de la Balta Mozacu au fost pierdute 2,5 miliarde de lei scoși din buzunarele oamenilor care muncesc din greu.