La Bârla, realizările primarului sunt puține, dar extrem de scumpe. Pentru 4 kilometri de drum prost executat, primarul a dat 60 de miliarde de lei

Se dau lupte aprige între candidații la fotoliile de primari și dacă aruncăm un ochi prin realizările edililor în funcție, înțelegem că la mijloc nu e interesul comunității, așa cum spun candidații și în târg și la moară, ci mulți, foarte mulți bani.

Primarul comunei Bârla nu a fost în stare, timp de 4 ani, să asfalteze decât un drum prost, dar foarte scump.

Evident, procesul de asfaltare a urmat un parcus pe care l-am mai auzit cu toții. S-a licitat pentru o sumă, care ulterior a ajuns până în ceruri.

Cu bani de la Ministerul Dezvăltării, primarul Gheorghe Voicu s-a gândit să asfalteze 6,6 kilometri de drum comunal. Pentru acest proiect a primit 35 de miliarde de lei, bani publici.

A fost desemnată firma câștigătoare, care a fost atât de bine verificată încât după ce a turnat un prim strat de asfalt, pe o distanță de 2,2 kilometri, a intrat în insolvență.

Primarul Voicu a organizat o a doua licitație pentru restul de drum de 4,4 kilometri. Aici supriza este colosală. Pentru cei doar 4,4 kilometri, firma desemnată câștigătoare a primit 60 de miliarde de lei. Adică, dublu față de valoarea întregului proiect. Umblă vorba prin târg că firma care a încasat fabuloasa sumă de 60 de miliarde de lei ar fi fost condusă de un apropiat al lui Darius Vâlcov.

Și dacă tot s-au dat mormane de bani publici pentru o lopată de asflat, după terminarea asfaltării, minunatul primar s-a apucat de șanțuri. Adică, a început să spargă asfaltul pentru a mânji șanțurile cu asfalt. Cine are curiozitatea să vadă pentru ce am plătit cu toții zeci de miliarde de lei, e suficient să tragă o fugă la Bârla. Desigur, primarul Voicu se bate cu drumul în piept pe unde apucă, numai că în cazul lui, drumul pare a avea un miros de ilegalitate, căci acolo e mai mult decât evident că a fost bătaie de joc la adresa banului public și a românului plătitor de taxe și impozite. Sperăm ca următorul mandat să nu mai aparțină primarului Voicu, căci mai mult ca sigur va fi nevoit să refacă acest drum prost executat, neterminat și extrem de scump

Razvan Ionescu