Comuna Buzoești, un loc pitoresc lăsat în paragină de un primar dezinteresat de soarta comunității

Odată  ajuns prin satele din comuna Buzoești sentimentul care te apasă este că aici, administrația locală nu a fost interesată decât de propria bunăstare , în timp ce restul oamenilor, plătitori de taxe și impozite care asigură din banii lor salariul mai marilor primărie, au fost pur și simplu lăsați de izbeliște.  Clădirile dărăpănate de parcă nu ar exista țipenie de om în această comună, crează o imagine dezolantă din care vrei să ieși cu orice preț. Se înțelege astfel migrația oamenilor din acest loc, cadorist de Dumnezeu cu un peisaj natural fermecător, sătui de sărăcie, lipsa de speranță și orizont spre viitor. Au tot sperat că dacă Ion Tănase nu a făcut mai nimic în primul mandat, o să se pună pe treabă în cel de-al doilea mandat, căci d-aia l-au ales oamenii. Nu a primit în schimbul votului decât nepăsare și dezinteres.

Treci prin Ionești și vezi așa zisul teren de sport, care seamănă mai degrabă cu o groapă de gunoi cu garduri din sârmă ghimpată complet prăbușită și buruieni atât de înalte încât nimeni nu ar îndrazni să facă un pas pe ceea ce primarul Tănase denumește  teren de sport. Oamenii spun că din clădirile lăsate în paragină a fost furat tot ce se poate fura. Nu a intervenit nimeni, nici primarul Tănase, nici Poliția.

În satul Tomșanca te întâmpină zeci de gropi  care se înșiră pe drumurile neasfaltate și te întrebi de ce oamenii din Buzoești au mai puține drepturi decât cei din  alte comune argeșene în care drumurile comunale au fost complet asfaltate? Ce au avut în plus aceste comune? Răspunsul e unul singur, un primar care a respectat oamenii care l-au ales și a fost orientat către realizări comune și nu numai interese personale.

Plimbarea prin comuna Buzoești îți lasă un gust amar  și simți un miros insuportabil de la canalizarea făcută doar ca primarul să bifeze pe hărtie că a făcut ceva cu banii luați pentru canalizare. E departe de a se numi canalizare. E un șanț care emană mirosuri pestilențiale și care e efectiv un atentat la integritatea fizică a oamenilor și la sănătatea lor.

Și te întrebi din nou, ce vină au oamenii din Buzoești să trăiască într-o comună lăsată ca în secolul al XIX/lea?  Vin alegerile și e momentul ca totul să se schimbe pentru ca și oamenii din Buzoești să ajungă să trăiască decent . 

 

Steluţa Chiriţă