Impostura liberală a acaparat şcolile din Argeş

S-a vorbit mult în campania electorală despre depolitizarea instituţiilor de stat. Şi PNL şi USR au spus mulţimii ceea ce ştiau că mulţimea doreşte să audă. Nu au câştigat alegerile nici PNL, nici USR, dar au pus-o de o haită şi iată-i la guvernare. Aceşti politruci cu pumnul  ridicat în campania electorală şi-au dat acum arama pe faţă. Nu numai că nu s-a depolitizat nimic, dar politizarea a devenit atât de acută încât a cuprins mărimea unei imposturi naţionale. Aflăm pe surse  că la Bălileşti o comandă politică a adus la comanda şcolii un învăţător a cărui principală calitate a fost carnetul de membru al PNL. A fost pus chiar în ziua în care celuilalt director I se încheia mandatul. Nu, nu prin concurs şi nici măcar să fie adus şi prezentat. Învăţătorului liberal I s-a pus funcţia în braţe printr-un fax sosit la şcoală chiar la sfârşitul programului. Că doar ce nevoie au politicienii de oameni educaţi? Ba dimpotrivă, îi vor cât mai proşti pentru a fi mânaţi ca turma de la spate. Nu i-a fost suficient învăţătorului liberal aşezat prin fax în funcţia de director, căci cu neamul său cum rămânea? S-o fi plimbat sora  sa în campania lui Emanuel Soare degeaba pe coclaurile Argeşului? Evident, că nu, iar PNL s-a simţit obligat să o proptească şi pe sora învăţătorului director de şcoală la Bălileşti, pe o funcţie similară, doar că  surioara  a ajuns directoare în comuna Vedea. Cazurile Bălileşti şi Vedea nu sunt izolate în judeţul Argeş. Proptită şi ea în funcţia de inspector general şcoalar, Liliana Murguleţ a îmbâcsit mai toate şcolile cu penelişti, puşi în funcţie doar după criterii politice. Aşa se distruge pas cu pas şi impostură  ceea ce a mai rămas din învăţământul argeşean, performant altădată. Fiecare părinte ar trebui să se opună acestor manifestări feudaliste ale liberalilor, căci dacă nu o fac îşi condamnă proprii copii la o viaţă şi mai grea şi mai plină de inechităţi decât cea pe care o duc ei astăzi.