Primarul Gentea a chemat Poliţia şi Garda de Mediu . Activitate ilegală şi poluatoare în Piteşti

Stână fără  câini , aşa poate fi definit Piteştiul, oraşul în care totul a fost posibil până acum. De la  blocuri construite ilegal, la furturi de apă din reţeaua publică sau chiar acum, la o afacere ilegală care atentează la sănătatea fiecăruia dintre noi. Până la Cristian Gentea nicio autoritate, locală sau judeţeană, nicio instituţie a statului, plecând de la Garda de Mediu, Poliţie, Inspectoratul de Stat în Cosntrucţii sau orice altă instituţie plătită din bani publici, nu s-a sinchisit de haosul şi fărădelegile care stăpânesc oraşul. Acum, primarul Cristian Gentea a descoperit la CET Sud o afacere ilegală, care atentează inclusiv la viaţa cetăţenilor şi a cerut intervenţia rapidă a Poliţiei şi Gărzii de Mediu.

 
O societate comercială scoate ţevi de gaze din pământ, ţevi pline de smoală, le curăţă, cu flacăra, şi apoi le trimite în Austria. Ce fum şi ce miros e în zonă! E greu de respirat chiar şi prin mască.
 
Chiar astăzi, primarul a găsit la faţa locului un tir plin de ţevi. În noaptea asta, tirul pleacă sprea Austria. La cât de bine arată ţevile curăţate, mare lucru de nu le ştanţează şi ni le trimit înapoi, la preţ de noi.
 
Primarul a găsit la CET SUD un singur muncitor, care dădea de zor să termine de ars smoala de pe ţevi. Bineînţeles că nu avea autorizaţie pentru a lucra acolo. Nu avea nici măcar dreptul să lucreze acolo, pe terenul primăriei Piteşti. Întrebat de către primar cum a ajuns aici, muncitorul s-a apărat: "Ne-a spus cineva că putem lucra aici". 
 
Activitatea se lasă cu amenzi usturătoare. Patronul societăţii, care este din Bucureşti, este chemat la Garda de Mediu pentru a i se aduce la cunoştinţă sancţiunea. 
 
Garda de Mediu demonstrează din nou că e numai bună de decapitat din moment ce nu e în stare să vadă nimic în judeţul asta. Pare a fi populată cu angajaţi care locuiesc pe sub pământ din moment ce nu văd numeroasele cimitire de maşini care încalcă toate legile de mediu, depozite de deşeuri care poluează masiv au activităţi ilegale.