Beție de pomină în teatrul Davila! Președintele CJ a aflat!

După ce a semnat ieri contractul de management pe 4 ani pentru șefia teatrului Davila din Pitești, Nicolae Poghirc se pare că i-a cinstit pe o parte dintre angajații instituției. Venit la Pitești de la teatrul Ariel, din Râmnicu Vâlcea, regizorul Poghirc a comis-o încă din prima sa zi de director la Davila! Cheful s-ar fi ținut chiar în foaierul teatrului, iar Poghirc le-ar fi spus actorilor: "Ne-am luat teatrul înapoi!" Numai că președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a aflat de isprava de noaptea trecută și i-a atras atenția noului director chiar azi, în plenul ședinței de CJ. "V-aș recomanda ca în foaier să dispară zonele euforice și totul să redevină ce-a fost pe vremuri! Gesturile pe care le-ați făcut ieri vă rog să nu le mai faceți! Nu este permis așa ceva într-un locaș de cultură!", l-a mustrat Manu pe Poghirc. Iată că ceea ce am intuit atunci când Poghirc a câștigat concursul pe post se adeverește- Poghirc, un om din afara județului, nu va avea cum să unească taberele din teatru (ba din contră!), el însuși devenind acum un personaj prea puțin simpatizat de conducerea CJ, instituție care finanțează teatrul Davila.