Tehnocraţii taie din porţia Bisericii. Politicienii n-ar fi făcut-o niciodată

Benficiile unui Guvern neafiliat politic încep să se vadă deja. În 2016, Guvernul condus de Dacian Cioloș nu intenţionează să aloce niciun leu pentru construirea de biserici noi sau pentru modernizarea de biserici existente, conform proiectului de buget pe 2016, prezentat de Ministerul Finanţelor. Măsura vine după ce, în 2014 şi 2015, Guvernul condus de Victor Ponta a alocat în total 325 milioane de lei pentru biserici. Măsura este spectaculoasă raportat la modul de lucru al prim-miniștrilor de până acum care gândeau aceste alocări inclusiv din raţiuni electorale. De altfel, Guvernul de tehnocraţi al lui Cioloș ese pe placul tuturor partidelor, acestea neasumându-și guvernarea în sensibilul an electroal 2016. După aceea, Dumnezeu cu mila...
Secretariatul de Stat pentru Culte, din subordinea Secretariatului General al Guvernului, are prevăzut 0 lei la bugetul pe 2016 pentru capitolul de construire şi modernizare a bisericilor, inclusiv pentru sprijinirea activităţilor şi funcţionării bisericilor. În 2014, acest capitol bugetar beneficiase de 148 milioane de lei, iar în 2015, de 177 milioane de lei. Pentru 2017, este previzionată o alocare bugetară mult mai mică, de doar 12 milioane de lei. În proiectul de Lege a bugetului de stat pe 2016 este prevăzut că se asigură sprijin lunar la salarizare pentru personalul clerical angajat în unităţile cultelor recunoscute. Astfel, în proiect sunt prevăzute sumele pentru contribuţia statului la salarizarea personalului de cult, respectiv 315.084.000 lei, în creşte de la 278.298.000 de lei execuţia preliminată din acest an. De asemenea, proiectul prevede şi sprijinirea de către stat a aşezămintelor religioase româneşti din afara graniţelor ţării - cu 12.972.000 lei, precum şi finanţarea Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos, cu 1.250.000 de lei. Pe principiul vrabia mălai visează, patriarhul Daniel a declarat, sâmbătă, că Biserica Ortodoxă Română este de acord să renunţe la salariile de la stat dacă i se dă înapoi proprietăţile care i-au fost luate în mod abuziv, pentru a nu mai sta „cu mâna întinsă la stat tot timpul”. Ce nu înţeleg feţele bisericești este că nici cetăţenii acestei ţări nu sunt obligaţi să suporte niște cheltuieli bugetare uriașe pentru biserici și clerici, în condiţiile în care nu sunt bani penru autostrăzi, pentru spitale decente sau pentru un sistem de educaţie performant. Pentru că sărăcia sau lipsa investiţiilor în domeniile cheie nu se „vindecă” doar cu credinţă.