Fost consilier local- moment penibil la mitingul din Pitești!

Fostul consilier local liberal Tiberiu Avrămescu a recunoscut că a participat la mitingul de aseară, din Pitești, străbătând aproape 20 km pe jos, timp în care oamenii au mărșăluit pe străzi. Două fete aflate în apropierea lui au început să vorbească, una dintre ele spunând că mitingul ar fi fost organizat de PNL. Cealaltă i-a tăiat-o scurt însă, spunând că PNL nici nu a avut 3500 de voturi în Pitești, adică numărul de oameni care participau la miting! "Îmi venea să intru în pământ de rușine", a admis Avrămescu, care ar vrea acum să prindă o funcție de conducere în PNL Pitești. Profesorul Avrămescu spune că diseară va fi la mitingul din București, din Piața Victoriei, unde a fost și duminică seara. Acolo cu siguranță nimeni nu îl va recunoaște și nici nu va vorbi despre "performanțele" stelare ale liberalilor de pe plan local...