Dinescu: "Indiferent cum, Mircea Drăghici trebuia să fie ministru al Transporturilor. 98% dintre angajați trebuie dați afară!"

Președintele PNȚCD Argeș, Gheorghe Dinescu, consideră că procurorii care deschid dosare "din auzite" ar trebui să fie anchetați ei înșiși! Dinescu face referire la ultima lor ispravă, Parchetul General deschizând urmărirea penală a deputatului argeșean Mircea Drăghici, trezorier al PSD, după un articol de presă privind folosirea fondurilor partidului. Deschiderea dosarului vine însă abia după ce Mircea Drăghici a fost propus ministru al Transporturilor.

"Indiferent cum și în ce fel, Mircea Drăghici trebuia să fie ministru al Transporturilor la această oră. Am văzut că niște procurori deschid acum dosare penale tocmai acum, când are numirea de ministru! Nu am ținut cu PSD și nici cu Mircea, dar nu se poate așa ceva! Poate să facă treabă în minister, dacă va fi lăsat să facă. Ar trebui să dea 98% dintre angajații de acolo afară, inclusiv pe directorul Neaga de la CNAIR", a spus Dinescu.

Țărănistul Gheorghe Dinescu spune și că procurorii ar trebui să răspundă pentru faptele lor. "Procurorii care deschid dosare din auzite ar trebui anchetați. Cine a greșit, să fie luat pe fapte, nu pe vorbe. Dar preferă să te bage în hazna, degeaba te achită apoi judecătorul, că ești terminat", a declarat Dinescu.