Deputatul Mircea Drăghici a sesizat Inspecția Judiciară

Deputatul argeșean Mircea Drăghici, trezorier al PSD, ripostează în scandalul gestionării fondurilor partidului. Propus de PSD pentru funcția de ministru al Transporturilor, Drăghici a anunţat joi că a sesizat Inspecţia Judiciară cu privire la "abaterile disciplinare" săvârşite de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) care fac cercetări în două cauze penale privind gestionarea fondurilor partidului.Procuroii s-au autosesizat și au deschis un dosar de urmărire penală după o investigație jurnalistică publicată pe newsweek.ro.

"Potrivit sesizării depuse, procurorii care efectuează urmărirea penală, precum şi procurorul-şef al Biroului de informare şi relaţii publice din cadrul PICCJ au încălcat grav secretul deliberării sau confidenţialitatea lucrărilor care au acest caracter, fără a servi interesul public ce ar fi justificat un demers de comunicare", se arată într-un comunicat transmis de Drăghici. Deputatul PSD acuză un "tratament selectiv" pe care l-ar manifesta procurorii cu privire la clarificările solicitate în legătură cu cercetările efectuate.

"Procurorii au răspuns imediat unor jurnalişti arătând că eu aş fi vizat de verificări în două dosare. În schimb, eu, care se pare că sunt vizat direct în aceste două cauze, nu am primit încă un răspuns de la PICCJ, deşi în urmă cu câteva săptămâni am solicitat procurorilor să îmi spună ce calitate am în anchetă şi în ce stadiu se află cercetările. Prin această manieră selectivă de informare şi fără a face clarificările necesare se induce deliberat suspiciunea unei vinovăţii, fără a mi se da şansa de a mă apăra", a afirmat Mircea Drăghici, potrivit comunicatului. Drăghici a adăugat că, în lipsa unei nereguli semnalate de Autoritatea Electorală Permanentă, autosesizarea PICCJ cu privire la modul în care sunt gestionate fondurile unui partid politic "reprezintă o încălcare gravă a principiului separaţiei puterilor în stat".

"În toate statele Uniunii Europene, ca şi în România, legislaţia în materia finanţării partidelor politice asigură transparenţa în cheltuirea fondurilor partidelor, dar în acelaşi timp impune limite stricte pentru prevenirea unor ingerinţe disproporţionate din partea parchetelor, ce ar putea fi catalogate ca mijloace de presiune politică. Din acest motiv, în ţările europene, intervenţia procurorilor poate avea loc doar în urma sesizării unei autorităţi independente, de genul Autorităţii Electorale Permanente din România", a precizat trezorierul PSD.