Gentea critică mărirea salariilor de la Consiliul Județean: "Este o porcărie!"

Președintele PSD Pitești, Cristian Gentea, susține în continuare că mărirea de salarii "la grămadă" nu face bine nimănui din administrația publică locală. Cazul cel mai elocvent este cel de la Consiliul Județean Argeș, unde președintele Dan Manu a mers și anul acesta pe creșteri maxime, pentru toți angajații din aparatul propriu. Salariile impresionante de la Consiliul Județean Argeș le puteți consulta aici: http://contraataculargesului.ro/index.php/stiri/10855-salarii-barosane-la-consiliul-judetean-peste-3000-de-euro-pentru-subordonatii-lui-manu-si-3800-lei-pentru-soferi

"Mărirea de salarii pe maxim, la toată lumea la fel, nu rezolvă nimic. Este o porcărie și îmi asum ce zic. Ăla care face treabă, nu va mai face văzând că și ceilalți au salariul cât el. La Primăria Pitești nu s-a procedat în felul acesta", a declarat Cristian Gentea.