Liberalii argeșeni salută candidatura lui Rareș Bogdan la europarlamentare

Plasarea jurnalistului Rareș Bogdan pe prima poziție a listei PNL pentru europarlamentare îi bucură pe liberalii din Argeș. Decizia jurnalistului de a se alătura PNL în această competiție electorală este salutată de președintele organizației județene, Adrian Miuțescu și considerată drept una câștigătoare de către deputatul argeșean, Dănuț Bica.

“Jurnaliștii, atunci când sunt de partea bună a baricadei și când au temperament de luptători, pot schimba în bine mentalitatea unei societăți. Rareș Bogdan este un astfel de jurnalist. El a luptat pe baricada sa împotriva PSD și a încercat să arate românilor care este, de fapt, adevărul. Ca liberal, nu pot decât să mă bucur că este acum printre noi și că deschide lista candidaților la Parlamentul European. Mult succes!”, a declarat Adrian Miuțescu, președintele PNL Argeș.

“Sunt convins că Rareș Bogdan va fi vârf de listă și un foarte bun europarlamentar. Este persoana cea mai potrivită din societatea civilă pentru a figura pe lista PNL. Dânsul a fost membru PNL, a condus organizația de tineret din Cluj și acum a revenit în partid. Nu avea cum să aleagă un alt partid, pozițiile sale au fost întotdeauna de dreapta”, a declarat deputatul PNl de Argeș, Dănuț Bica.