România găzduiește Summitul European al Regiunilor și Orașelor

Despre democrație, proximitate și solidaritate – acestea sunt principalele teme de dezbatere a celui de-al optulea Summit European al Regiunilor și Orașelor ce se va desfășura la București și la care România se prezintă în calitatea sa de deținătoare a presedinției rotative a Uniunii Europene. Importanța factorilor de decizie locali este tot mai vehiculată în spațiul european, liderii considerând că viitorul Europei depinde în mare măsură de liderii locali și regionali.

Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Nicolae Tudose a menționat pe pagina sa de facebook că Summit-ul va fi organizat în comun de Comitetul European al Regiunilor, de Președinția României a Consiliului Uniunii Europene și de delegația română din cadrul CoR. În cadrul evenimentului, va fi adoptată o declarație a liderilor locali și regionali privind viitorul Europei, pentru a-și împărtăși vocea înainte de alegerile europene și de următorul mandat al instituțiilor UE.

Principalele teme de dezbatere vor fi:

Democraţie
Guvernele locale și regionale ale UE sunt actori cheie în consolidarea democrației și a identității europene.

Proximitate
Regiunile, orașele și liderii acestora sunt importante pentru furnizarea unei Uniuni Europene durabile, competitive și echitabile.

Solidaritate
Solidaritatea dintre statele membre ale UE, regiunile și orașele trebuie să se afle în centrul Uniunii Europene pentru a asigura o Europă și mai durabilă și mai competitivă.