Vicepreședintele CJ Mînzînă, supărat foc pe opoziție. Remember Florica, sau cine seamănă vânt?

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, social-democratul Ion Mînzînă, este foarte supărat pentru că opoziția, în special liberalii, s-au mobilizat exemplar în ultimul timp și au reușit să blocheze toate proiectele de hotărâri ale CJ de patrimoniu, la care era nevoie de votul a două treimi dintre aleșii județeni.

Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, care este și consilier județean, a anunțat încă din timpul campaniei electorale că va bloca toate aceste proiecte pentru că șefia CJ Argeș le-a refuzat liberalilor cererea de a folosi Vila Florica, din Ștefănești, pentru aniversarea a  144 de ani de la înființarea PNL. Gestul inexplicabil a fost doar picătura care a umplut paharul, atât președintele CJ Argeș, Dan Manu, cât și vicepreședintele Ion Mînzînă adoptând de 3 ani de zile o atitudine ostilă și chiar golănească față de reprezentanții opoziției din Consiliul Județean. De altfel, liberalii au demarat discuțiile și procedurile pentru suspendarea președintelui pesedist Dan Manu din funcție. 

"În ultimul timp, anumiți domni din opoziție și-au făcut un titlu de glorie din blocarea unor proiecte. Nu înțeleg ce-i mână în chestiuni de acest tip. Opoziția în România înseamnă capra vecinului", a declarat vicepreședintele CJ Argeș, Ion Mînzînă.