Ion Dumitru: “Mulțumim, domnule Pendiuc, pentru “cadoul” pe care l-ați lăsat în PSD!”

Deputatul Cătălin Rădulescu a rupt tăcerea, după o periaodă în care i-a fost interzis să mai dea declarații, creând rumoare într-un PSD deja foarte divizat și care se pregătește de congres. Primarul comunei Albota, Ion Dumitru, vicepreședinte PSD Argeș, îi dă o replică deputatului Cătălin Rădulescu, care a vorbit în detaliu zilele trecute desprte situația din PSD. Rădulescu a identificat șapte cauze pentru care PSD a pierdut alegerile europarlamentare, printre acestea fiind: “scandalurile interminabile , publice , din partid , cu numiri și demiteri de premieri și miniștrii”, “lașitatea celor care deși conduceau partidul nu au dat amnistia și grațierea timp de doi ani și jumătate” și “neimplicarea fățișă a unor organizatii PSD și a unor oameni din conducerea PSD în alegeri , trădarea unor lideri și deturnarea unor voturi către Pro România”.

Dumitru răspunde acuzațiilor lui Rădulescu cu alte acuze, spunând că deputatul "cu siguranță a tras partidul în jos". Dumitru ține să amintească că Rădulescu a fost "reactivat" în politică de către fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc.

“Mi-a trimis un prieten o postare a unui “distins” parlamentar din Argeș, om cu o vechime de “24 ani” in PSD, uitând perioada petrecuta pe la Forța Democrata, pe cea petrecuta alături de Adrian și Vasile. Dacă le aduni, de la prezentarea domniei sale de către primarul Pendiuc au m-ai rămas câțiva anișori și acei câțiva anișori intr-o lupta continua cu structurile și posesorii de arme, arme grele, nu orice arme! Acum văd ca e un participant activ la reformarea PSD-ului, așa cum se și exprima in postare. A fost susținător al tuturor guvernelor, spune acesta, și după ce au căzut, stim cu toții ce a fost la gura lui.Si ce mai stim noi, ca odată exclus din PSD, a bătut la multe usi dar a fost refuzat. Cu siguranța este unul dintre cei care a tras partidul in jos! Mulțumim, domnule Pendiuc, pentru “cadoul” pe care l-ați lăsat in partid! Dacă nu e prea mult, as vrea sa ii dau un sfat domnului Gentea: feriți-va de măgăruș!”, a transmis Ion Dumitru.