Adrian Miuțescu: “Îl susținem pe Klaus Iohannis pentru încă un mandat!”

La București a avut loc joi Consiliul Național al Partidului Național Liberal, cea mai importantă reuniune care precede ȋnceperea campaniei pentru alegerile prezidenţiale.  3500 de liberali din întreaga țară au participat la acest eveniment, unde au fost luate decizii care pot hotărî nu doar viitorul Partidului Național Liberal, ci și al României. Delegația argeșeană a fost condusă de președintele Adrian Miuțescu.

La invitaţia președintelui PNL, Ludovic Orban, președintele României, Klaus Iohannis s-a aflat în mijlocul liberalilor. Pe ordinea de zi a evenimentului s-au aflat aprobarea fuziunii dintre Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT) și Partidul Naţional Liberal, prezentarea bilanțului politic al conducerii PNL și alegerea unui prim-vicepreşedinte al PNL.  În urma votului delegaților, Rareș Bogdan a fost ales în funcția de prim-vicepreşedinte al PNL. 

“Ne așteaptă campania electorală pentru Alegerile prezidențiale, iar de rezultatul acestora depinde soarta țării. Pentru că e vremea oamenilor onești, profesioniști, responsabili, dar mai ales iubitori de țară, e timpul să decidem NOI ceea ce vrem să lăsăm moștenire generațiilor viitoare. Suntem datori României și românilor cei de ieri, de azi, dar mai ales celor de mâine”, au transmis liberalii argeșeni.