E de râs! Dictatorul Manu vrea să scape de demitere prin altă stratagemă!

Pentru că opoziția, coordonată de PNL Argeș, se ține scai de capul lui prin proiectul de demitere, președintele CJ Argeș, Dan Manu, a venit azi cu o propunere șoc. Ca să nu mai existe o a doua încercare de "moțiune de cenzură", la ședința convocată pentru operarea unei rectificări bugetare, Manu a introdus pe ordinea de zi retrimiterea către inițiatori a proiectului care-i cere demisia. 

Inițiativa josnică a social-democratului Dan Manu nu este însă întâmplătoare: în ultimele 6 luni de mandat nu se mai poate face revocarea sa din funcție, prin proiect de hotărâre. Astfel că vrea să întârzie cât mai mult votul. Asta după ce președintele PNL Argeș, consilierul județean Adrian Miuțescu, anunțase azi că își dorește un vot pentru demiterea lui Manu pe 27 noiembrie. Vă amintim că luna trecută, când opoziția a propus prima oară revocarea, consilierii PSD și ALDE Argeș au părăsit sala, refuzând să voteze. Decizia nu a fost întâmplătoare, existând informații că unii sunt dispuși să-l "trădeze" pe Manu, mai ales că votul era secret.  

Andri Irimia