După ce a refuzat propunerea PSD de impozitare a pensiilor speciale, PNL o readuce pe tapet

Pare halucinant,dar în plină criză sanitară, când  cadrele medicale țipă că  nu au de niciunele prin spitale, când nu se poate afla de la guvernanți situația stocurilor de echipamente medicale, PNL continuă să facă propagandă politică.

PSD a propus cu mai mult timp în urmă o soluție de reducere a pensiilor speciale care să nu poată fi contestată la Curtea Constituțională. Este vorba despre impozitarea progresivă a pensiilor speciale. Pe atunci, PNL trăgea tare pe alegerile anticipate și a refuzat această propunere.

O reia însă acum când criza sanitară este în toi, iar criza economică ne bate la ușă. Nu pentru că au dorit acest lucru, ci pentru că  cetățenii cer cu vehemență pe site-urile de socializare reducerea acestor pensii care, cu adevărat, sunt sfidătoare. Ca urmare, PNL , mizând pe faptul că oamenii sunt prinși în lupta pentru viață nu își mai aduc aminte de faptul că au refuzat această propunere , vine acum și ne vântură tuturor pe la nas că ei ar fi inițiatorii acestui proiect de impozitare a pensiilor speciale. Întrebarea este – Nu era mai bine să nu vă opuneți proiectului PSD și acum să nu fie nevoie de cheltuieli imense pentru acoperirea acestor pensii?