Sesiune extraordinară la Camera Deputaților! Camera Deputaţilor va lucra în sesiune extraordinară în perioada 1 - 15 iulie.

Decizia a fost luată luni, în şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, la propunerea preşedintelui forului, Marcel Ciolacu.

 
Printre proiectele care se vor regăsi pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare se află iniţiativa USR "Fără penali în funcţii publice".
 
Alte proiecte care urmează să fie dezbătute şi supuse votului sunt: modificarea Ordonanţei de urgenţă 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, modificarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, aprobarea OUG privind desfăşurarea unor campanii de informare publică în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea COVID  19.