Managerul Spitalului Colentina, Remus Mihalcea – Suntem mai mulți medici care am decis să ne alăturăm PSD pentru a face un sistem sanitar solid

Se întâmplă lucruri extrem de interesante pe scena social democraților din Argeș. Personaje care s- ar  fi crezut de neînlocuit au fost lăsate la vatră, iar partidul se reînnoiește cu oamenii cu studii, cu cariere și idei. Este un pas important în lumea politică românească invadată în ultimul timp de prea multe personaje care nu aveau pregătirea necesară pentru a lua decizii în numele tuturor.

Aflat pe lista PSD Argeș pentru parlamentare, managerul celui mai mare spital din București, doctorul Remus Mihalcea, argeșean de origine, a declarat la lansarea candidaturii că după ani de practică medicală și managerială a acumulat suficientă experiență în domeniul sanitar pe care a decis să o pună în slujba argeșenilor.

"Sunt mai mulți medici care s-au alăturat PSD și împreună putem ajuta la construirea unui sistem sanitar solid" a declarat candidatul PSD Argeș , Remus Mihalcea.

Această criză sanitară a scos și mai mult la suprafață necesitatea de a avea în politică oameni cu știință de carte și care știu și pot să managerieze o țară și situațiile ei de criză. Ca urmare, virajul PSD Argeș către profesioniști pare a fi gura de oxigen de care avea nevoie urgentă politica românească.