Cristian Gentea, primarul Piteștiului – Am întărit astăzi, prin jurământ, că îmi voi păstra cuvântul

Pentru Cristian Gentea jurământul de învestitură nu a reprezentat o simplă formalitate, ci un  moment solemn în care primarul ales al Piteștiului a jurat că își va respecta fiecare cuvânt pe care l-a spus piteșteanului, oamenilor care i-au acordat votul și încrederea.

Cristian Gentea a dat asigurări tuturor piteștenilor că, chiar dacă a fost candidat din partea unui partid politic, în cadrul primăriei  singura politică ce va fi făcută va fi cea administrativă, reîntărind promisiunea că va fi primarul tuturor piteștenilor și va fi prezent acolo unde trebuie să fie un primar – în stradă și printre oameni.

Cristian Gentea a spus că a analizat cu foarte multă atenție promisiunile făcute pentru perioada 2021 – 2024 pentru a fi sigur că nu există proiecte nerealizabile. Pentru că exclude politizarea activității administrative a primăriei, Cristian Gentea a dat asigurări că orice proiect bun al aleșilor din alte partide va fi acceptat și implementat, atât timp cât acel proiect este destinat piteștenilor.

Prioritatea zero pentru noul primar al Piteștiului este traversarea pandemiei cu cât mai puțină suferință din partea oamenilor, pentru că, în opinia lui Cristian Gentea,  în aceste momente atât de dificile nu mai trebuie să conteze decât omenia, credința și solidaritatea.

"Sunt un om de echipă și voi conduce primăria numai împreună cu echipa ce va fi formată din fiecare salariat al primăriei și fiecare consilier local, indiferent de coloratura lor politică. Este de datoria mea să îi conving pe consilierii locali că sunt omul potrivit pentru această funcție și voi împărți fiecare realizare  cu echipa " – a precizat primarul ales al Piteștiului, Cristian Gentea, după jurământul de învestitură în funcție .

Primarul Gentea este animat de cele mai bune intenții. Rămâne de văzut dacă reprezentanții celorlalte partide pe care piteștenii i-au trimis, prin votul lor, în Consiliul Local, vor înțelege că au de-a face cu un primar onest, implicat și activ, căci dorința cea mai mare a primarului Gentea, la momentul învestiturii a fost să rămână cu fruntea sus din prima zi până în ultima zi a mandatului.

Primarul ales al Piteștiului va avea de înfruntat o majoritate ostilă în Consiliul Local, dar va fi dificil pentru consilierii altor partide să se opună unor proiecte destinate piteștenilor, pentru că oamenii îi vor taxa pentru fiecare șicană pe care ar face-o doar de dragul câștigului politic.

 

Autor - Steluța Chiriță