PSD susține creșterea alocațiilor și lansează o campanie prin care orice român poate cere parlamentarilor puterii să susțină creșterea alocațiilor

PSD continuă lupta pentru creșterea alocațiilor copiilor și-i cheamă alături pe toții românii. Va lansa în scurtă vreme o campanie online prin care oricine să se poată adresa parlamentarilor puterii și să le ceară să voteze amendamentul PSD la buget. A rămas ultima soluție prin care, practic, toții copiii din România să primească ceea ce li se cuvine prin legea adoptată de PSD, care dubla toate alocațiile.

Ce prevede amendamentul PSD:
Majorarea alocațiilor de la 1 martie 2021 la nivelul prevăzut inițial în Legea dublării alocațiilor nr. 14/2020.
Astfel, alocațiile ar urma să crească după cum urmează:
De la 214 lei la 300 de lei pentru copiii între 2 și 18 ani.
De la 427 lei la 600 de lei pentru copiii sub 2 ani sau copiii cu handicap.

"Chiar dacă PSD este în opoziție și nu are majoritatea în Parlament, face tot ce-i stă în putință pentru interesul copiilor.

Grație acestei campanii orice părinte, bunic sau cetățean va putea intra ușor în legătură și le va putea scrie pe facebook sau e-mail acelor parlamentari care până acum s-au opus dublării alocațiilor.
Poate că astfel unii dintre senatorii și deputații puterii își vor aminti îndatoririle față de cei care i-au votat, vor renunța să urmeze orbește indicații politice aberante și vor susține în Parlament amendamentul PSD privind creșterea alocațiilor.

PSD cere încă odată parlamentarilor coaliției PNL-USRPLUS-UDMR să dea dovadă de umanitate și să nu-i pedepsească pe copii, așa cum îi pedepsesc deja pe pensionari, pentru greșelile și ineficiența guvernărilor Orban și Cîțu.

Până acum guvernarea de dreapta a blocat de 4 (patru) ori intrarea în vigoare și aplicarea deplină a legii privind dublarea alocațiilor și mințit repetat.", transmite PSD Argeș.