Nicolae Georgescu: "USR PLUS și PNL își bat joc de oameni"

nicolae georgescuDevine tot mai clar faptul că actuala coaliție de dreapta are o atitudine aproape dușmănoasă față de români, consideră Nicolae Georgescu, deputat PSD de Argeș. "În afară de fluturarea unei creșteri economice umflate prin manipulare, fără impact pentru populație, actuala coaliție nu pare interesată de problemele românilor, ci doar de răfuielile partinice. Agricultura, Educația, Sănătatea, Justiția, Administrația, aproape toate domeniile statului sunt lăsate în plata Domnului și a prădătorilor pe care i-au așezat Orban, Cîțu și Barna în funcții. Marile reforme pe care le-au tot invocat în campanie sunt date uitării. Fondurile europene atrase pentru dezvoltarea României sunt tot mai puține. La toate cele de mai sus se adaugă o birocratizare a instituțiilor statului tot mai greu de tolerat de cetățeni. De exemplu, din cauza birocrației, fermierii nu au reușit să depună cererile de sprijin pe sprafață la APIA, iar Ministerul Agriculturii a refuzat să prelungească termenul de depunere. Tot din cauza birocrației, programul „Casa eficientă energetic” este blocat, iar în unele județe din țară elevii au rămas fără burse. Degeaba se tot bat în piept cei de la USR PLUS că elimină birocrația, dacă nu livrează nici măcar un singur proiect major prin care românii să simtă că au mai puține bătăi de cap. Dimpotrivă, exemplele îi contrazic. În România de azi este mai multă birocrație decât era în urmă cu doi ani. Între timp, citeam că Grecia își face registru electronic al proprietăților, astfel că tranzacțiile imobiliare vor dura doar câteva minute. Acesta este un exemplu de proiect care elimină birocrația. USR PLUS și PNL își bat joc de oameni.", afirmă Nicolae Georgescu.