Candidat PNL: “Am văzut în Narcis Sofianu un edil care nu se pricepe la toate!”

Narcis Sofianu, candidatul PNL pentru Primăria Pitești, a prezentat încă doi colegi care se află pe lista partidului pentru Consiliul Local. Respectivii sunt ambii profesori și provin din societatea civilă. Profesorul Ion Iorga este fost decan în cadrul Universității Pitești, de profesie fizician și susține idei inovatoare, de transformare radicală a orașului lalelelor, precum folosirea energiei solare sau transportul public cu autobuze electrice. “Pledez pentru un oraș al pomilor, așa cum este acum un oraș al florilor. Îmi doresc un oraș al dezvoltării durabile, cu o autonomie energetică locală. Resursele de apă ne permit să abordăm cu mai mult curaj hidrocentralele, dar trebuie să exploatăm și energia solară. Putem monta panouri solare pe blocuri, așa cum noi la Universitate avem laboratoarele independente energetic. Principala mea preocupare a fost educația tinerilor și militez pentru ecoeducație. Sunt alături de Narcis, în primul rând îi cunosc fratele, care mi-a fost student. Avem puncte comune și ne dorim un oraș ecologic, cu personalitate”, a declarat profesorul Iorga. Un alt candidat prezentat de Sofianu pentru Consiliul Local este profesorul de educație fizică Mihai Zamfir, fost jucător al echipei FC Argeș, pentru care a evoluat în aproximativ 400 de meciuri în Liga I. În prezent Zamfir este director sportiv la echipa FC Argeș 1953. Am acceptat să mă ocup de sport la nivelul organizației. N-am făcut politică până acum și acum vreau să fac doar politica sportului. Am văzut în Narcis un eventual edil care nu se pricepe la toate! Mulți au vrut să mă racoleze, dar nu mi-au plăcut și nu am acceptat. Problemele de sport din oraș sunt foarte multe, copiii trebuie scoși cu capul din tabletă și din calculator”, a declarat Zamfir.