Liberalii argeșeni- alături de Orban, în stradă, pentru susținerea moțiunii

Liberalii din Argeș, așa cum v-am informat de ieri, au răspuns prompt apelului făcut de conducerea partidului, pentru susținerea moțiunii de cenzură printr-un miting în jurul Parlamentului. Chiar în timp ce în Parlament se dezbate moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Tudose, denumită "PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă", liberalii veniți din toată țara, câteva mii, încearcă să facă un lanț uman în jurul clădirii. Purtătorul de cuvânt al PNL Argeș, Gelu Tofan, conduce "ostilitățile" în rândurile liberalilor argeșeni care au mers azi la București. Aceștia au avut ocazia să-l aibă printre ei și pe liderul PNL, Ludovic Orban. Chiar dacă moțiunea de cenzură nu va fi adoptată, din lipsă de voturi, atmosfera de nemulțumire din rândurile populației este evidentă și subliniată de mișcările de stradă organizate de PNL. De altfel, Ludovic Orban a declarat azi că acțiunile de protest nu vor înceta azi, dacă Guvernul va rămâne în funcție.