Dinescu, foc și pară pe directorii postaci din Primăria Pitești: "Nu sunt angajați să stea pe facebook!"

Președintele PNȚCD Argeș, Gheorghe Dinescu, fost consilier municipal, a fost "luat în primire" de postacii de serviciu din Primăria Pitești după ce a "îndrăznit" să adauge un comentariu pe o rețea de socializare la un anunț al primarului cu inaugurarea clubului de pensionari din cartierul Prundu. Deși comentariul său nu era neapărat critic, directorul de la Dezvoltare, Dănuț Teodorescu și Sorin Iancu, șeful Direcției de Asistență Socială, i-au sărit la gât lui Dinescu, atacându-l pentru... greșelile gramaticale. "A inaugura un club de pensionari într-un punct termic dezafectat nu e mare investiție cu care să te lauzi. Primarul Ionică are ambiții mari și proiecte de anvergură. Am dat un comentariu și mi-au sărit postacii la gât! Cel mai mult m-a deranjat directorul Dan Teodorescu, care în timpul serviciului îmi spune mie că sunt certat cu gramatica! Și-așa freacă pisoiul de ani de zile, nu știu de Ionică mai ține gașca lui Pendiuc! Și mai e un director care stă pe facebook în timpul programului. De-asta vă plătește Primăria, să vă certați cu Dinescu pe net? Muncesc trei ore din opt pe salarii de 10.000 lei! Eu nu stau în timpul serviciului să postez. Teodorescu și încă un director, să-și vadă de treaba lor, nu au de ce să se bage în politică și nu sunt angajați să stea pe facebook!", a declarat Dinescu, deranjat de atitudinea celor doi.