Vezi de ce trimite PSD Argeș secretar de stat la Ministerul Transporturilor!

Președintele PSD Argeș, senatorul Șerban Valeca, a declarat că în noul Guvern Dăncilă organizației județene i s-a oferit postul de ministru al Cercetării. Cum în organizația Argeș nu era un om pregătit în domeniu, care să poată prelua conducerea ministerului, cei din BPJ au solicitat un post de secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Rațiunea acestui "troc" este exolicată de președintele Valeca. "Am considerat că mai important decât a avea un ministru doar ca să-l avem, mai bine solicităm un post de secretar de stat la Transporturi. Motivul a fost acela că nu mai răzbim cu autostrada Pitești-Sibiu. Este cazul să ne concentrăm suplimentar pe acest proiect și să ne îndreptăm atenția și spre proiectul Piteștiului, cu centura de vest a orașului. Eu nu sunt foarte convins că, în ceea ce privește autostrada, lucrurile se întâmplă cum ni s-a spus nouă. Ultima soluție este să numim pe cineva acolo, să vedem ce se întâmplă", a declarat Valeca. Omul pe care îl va trimite PSD este Gheorghe Mihăiță, directorul secției regionale din CNAIR și fost pedelist.