Ion Dumitru: "Se caută primarii mai ceva ca fetele mari!"

Primarul din Albota, Ion Dumitru, care este și vicepreședinte al Asociației Comunelor din România, este nemulțumit de faptul că în zona metropolitană Pitești nu mai funcționează transportul public de persoane. Dumitru spune însă că, deși oamenii sunt nemulțumiți, nu se poate face mare lucru, din cauza legislației. Deocamdată licitațiile pentru mai multe trasee interjudețene sunt blocate din cauza contestațiilor dintre transportatori. ":i eu sunt în aceeași situație (n.r. cu cei din Micești). Dar nu putem să luăm măsuri prin încălcarea legii. Dl Pendiuc (n.r. fostul primar al Piteștiului) a fost arestat pentru transportul în comun. Sunt cu ochii pe noi, se caută primarii mai ceva ca fetele mari", a declarat Dumitru, făcând aluzie la instituțiile de forță ale statului.