Primarul Baicea: "La Costești batem PSD-ul numai cu femeile!"

Primarul liberal Ion Baicea a organizat în seara de 8 martie un eveniment dedicat femeilor din organizația PNL Costești. Doamnele din organizația de femei a PNL Costești, condusă de Nicoleta Voicu, au participat în număr mare la o seară de distracție la un restaurant din oraș. Primarul Baicea și viceprimarul Florin Sandu au oferit flori tuturor doamnelor și domnișoarelor care au participat la eveniment, alături de ei fiind și președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu. De altfel, mai mulți colegi liberali din județ au dorit să fie lângă organizația de femei a PNL Costești, printre care deputatul Dănuț Bica, consilierii locali din Pitești Alexandrina Stanciu și  Gheorghe Duțulescu, consilieri locali PNL Costești și nu în ultimul rând, Anca Barbu. De altfel, Anca Barbu a venit cu un mesaj puternic pentru doamnele liberale din Costești, despre care vom vorbi pe larg într-un alt articol. Distracția a fost la ea acasă, atmosfera fiind întreținută de artiști care erau... tot membri PNL. 

"La Costești batem PSD-ul numai cu femeile! Avem o organizație puternică aici", a declarat primarul Baicea, care a fost maestru de ceremonii în seara dedicată doamnelor liberale din Costești. Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, le-a urat și el "La mulți ani!" doamnelor și domnișoarelor prezente și a remarcat că data viitoare vor trebui să folosească o sală mai încăpătoare, cele din organizația OF PNL Costești dovedind că sunt o echipă unită, puternică și... numeroasă!