Georgescu despre Rădulescu: "N-a respectat regula jocului"

Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, secretar general al PSD Argeș, a comentat ieșirile deputatului Cătălin Rădulescu, care este supărat că nu mai poate candida la funcția de vicepreședinte al partidului. Georgescu consideră că Rădulescu, în primul rând, trebuia să se prezinte la ședința PSD Argeș unde s-a stabilit pe cine susține organizația la această funcție.

"Trebuia să vină la ședință, să ceară votul colegilor. Conform procedurii, nu putea candida decât unul (de sex masculin). Dl Rădulescu nu s-a prezentat la ședință, măcar din respect pentru colegii lui. N-a respectat regula jocului, deși a știut, a fost convocat. Propunerea pentru domnul Valeca a venit din partea dlui Gentea (n.r. președinte PSD Pitești) și din partea dlui Panțurescu (n.r. primar Curtea de Argeș). A avut 101 voturi, un vot fiind pentru Cătălin Rădulescu. Cred că dacă era prezent și avea argumente, avea șansa lui. Îmi pare rău că e supărat, dar trebuie să respecți statutul și procedura", a declarat Ion Georgescu. După părerea secretarului PSD Argeș, Cătălin Rădulescu nu va putea candida mâine, la congres, pentru un post de vicepreședinte, fără susținerea organizației județene.