Șef de partid: "Manu îi face pe Ionică, Gentea și Georgescu hoți!"

Președintele PMP Argeș, Cătălin Bulf, spune că i-a propus președintelui Consiliului Județean, social-democratul Dan Manu, ca CJ să finanțeze o echipă de handbal. Răspunsul lui Manu a fost unul obraznic, dar care îi "atinge" pe unii colegi din PSD Argeș.

"Dl Manu mi-a spus nu! A motivat că cine finanțează sportul fură bani! Înseamnă că pe dl primar Ionică, pe dl Gentea (n.r. președintele FC Argeș și al PSD Pitești) și pe dl primar Georgescu de la Mioveni îi face hoți! Ar trebui ca dânșii să-și regleze conturile cu Dan Manu, eventual dându-i o altă funcție, alta decât cea de președinte CJ, că să se poată exprima. E păcat ca un președinte de CJ să mărească salariile la maxim, dar să nu finanțeze o echipă de handbal", a declarat Cătălin Bulf.