Deputat argeșean despre Viorica Vasilica: "A conturat imaginea perfectă a habarnistului"

Deputatul liberal de Argeș, Dănuț Bica, spune că premierul Viorica Vasilica Dăncilă l-a dezamăgit complet. De altfel, deputatul a anunțat că PNL pregătește o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.

"Se pare că se poate și mai rău! Spuneam la învestire că doamna Viorica Dăncilă nu va mișca în front. Credeam însă că, fiind femeie, va imprima Guvernului un stil de lucru în care se vor găsi meticulozitatea și calitățile pe care le au doamnele, în general. M-am înșelat, doamna Dăncilă a reușit în mai puțin de trei luni să demonstreze că este total incapabilă, face gafe în rafală, nu înțelege nici ce citește. A conturat imaginea perfectă a habarnistului în funcție publică. Din aceste motive, PNL susține solicitarea președintelui Iohannis de demisie a premierului", a declarat deputatul PNL Dănuț Bica.