Vezi de când n-a mai dat Pendiuc pe la ALDE Pitești!

Fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc, devenit un veritabil antierou după implicarea în dosare de corupție cu prejudicii uriașe, a încercat în ultimul timp să se facă văzut, existând chiar zvonuri că ar cocheta cu cei de la Pro România (detalii aici: http://contraataculargesului.ro/index.php/politic/8225-pendiuc-se-reactiveaza-politic-vezi-unde-cum-si-in-ce-mod-rusinos). 

Despre "activitatea" sa politică din ultimii doi ani ies însă la iveală detalii incredibile. Până la înscrierea într-un alt partid, Pendiuc este încă membru ALDE Pitești, organizație din partea căreia a candidat în 2016 la alegerile parlamentare (după ce PSD s-a debarasat de el și l-a învins la locale).  Cei din ALDE s-au lămurit repede cu cine au de-a face, încă din timpul campaniei, dorința de imunitate parlamentară a fostului primar fiind insuficientă pentru a obține un mandat de senator. Se pare că de atunci, după ce ar fi venit cu pretenții care i-au fost refuzate de colegii de partid, Pendiuc a refuzat să mai treacă pe la partid. Președintele ALDE Pitești, Robert Tudorache, spune că nu s-a mai întâlnit cu Pendiuc de la alegeri, activitatea sa politică fiind, astfel ca și inexistentă. Cei din Pro România ar trebui să citească cu grijă aceste rânduri, reactivarea politică a unui fost primar care, până la urmă, s-a făcut de râs, nefiind foarte înțeleaptă.