Un pesedist îl vrea pe Dragnea plecat de la șefia partidului

Cel care solicită plecarea lui Dragnea de la conducerea partidului consideră că prezența lui aduce numai daune formațiunii politice și speră că și alți social- democrați i se vor alătura în demersul lui de înlăturare a șefului actual al PSD. Este vorba despre vicepreședintele PSD Timiș, Sabin Bociu, filială din care provine și fostul premier, Sorin Grindeanu, înlăturat de la șefia Guvernului, dar plantat într-o funcție bănoasă și ferită de ochii opiniei publice. Sorin Griândeanu a fost numit președintele ANCOM după ce a fost remaniat din funcția de premier.

Sabin Bociu a scris pe pagina sa de facebook : ” Prefer să deranjez cu adevărul decât să fac pe plac cu lingușiri!" (Seneca) Sunt membru al Partidului Social-Democrat de 20 de ani, cred în valorile stângii, dar nu mă alătur grupului de sinucigași politici și dezavuez deciziile CExN! Trăiesc cu speranța că sunt mulți colegi ce gândesc la fel ca mine și că PSD va realiza că Liviu Dragnea trebuie să plece de la conducerea partidului și a țării, iar PSD, în plenitudinea sa, să se apropie din nou de idealurile românilor”. Deocamdată, vicepreședintele de la PSD Timiș este singurul lider social democrat care îl vrea plecat pe Liviu Dragnea.