Miuțescu: "Ultimul proiect major de infrastructură în Argeș a fost făcut de liberali"

Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, spune că actuala guvernare a pus la sertar proiectele de infrastructură, concentrându-se pe modificarea Legilor Justiției și achitarea unor oameni cu probleme penale. Totuși, Miuțescu amintește faptul că liberalii au de ani de zile o listă cu proiecte pentru județul Argeș, care ar fi trebuit deja transpusă în realitate.

"Proiectele argeșene și ale României au fost lăsate în sertare. Ultimul proiect major de infrastructură în Argeș a fost făcut de liberali- centura Piteștiului și pasajul rutier de la Bascov- când ministru al Transporturilor era actualul președinte al PNL, Ludovic Orban. Autostrada Pitești-Sibiu este lăsată deoparte, DN Curtea de Argeș- Câmpulung- Târgoviște este în paragină, oamenii își distrug mașinile acolo și ar trebui despăgubiți. Noi propuneam să se facă un drum al fostelor capitale. Am propus parcuri industriale tehnologice- la Mioveni a fost unul început, dar nu e gata nici acum, iar la Câmpulung și Costești ar fi foarte necesare. Ne trebuie un masterplan bine făcut pentru dezvoltarea turistică. La Molivișu Consiliul Județean a cheltuit zeci de miliarde și bagă bani în continuare fără a se întâmpla ceva, iar instalațiile ruginesc în niște curți prin Arefu. Noi am mai propus de mult timp și modernizarea aerodromului Geamăna, care putea atrage mai mulți turiști în județ", a declarat Adrian Miuțescu.

Liderul PNL Argeș spune că, deocamdată, poate doar să vorbească despre aceste proiecte, ignorate total de actuala guvernare și crede că le va putea promova dacă partidul pe care-l reprezintă va ajunge să guverneze.