Lider de partid din Argeș: "Îmi cer scuze celor pe care i-am jignit din dosarul Consultanța"

Președintele PNȚCD Argeș, Gheorghe Dinescu, spune că a fost și el "manipulat" de-a lungul timpului și a interpretat greșit informațiile primite despre anumite dosare de corupție de notorietate. În dosarul Consultanța judecătorii ÎCCJ s-au pronunțat de curând, achitându-i pe deputatul Mircea Drăghici, fostul președinte CJ Argeș, Constantin Nicolescu și aproape 40 de actuali și foști primari și viceprimari.

"Îmi cer scuze public celor pe care i-am jignit din dosarul Consultanța. Trei argeșeni de-ai noștri, implicați în acest dosar, nu mai sunt printre noi și au luat cu ei în mormânt stigmatul ăsta, de penali. Mai ales pentru Nicolae Smădu, fostul primarul din Domnești, de care am fost mai apropiat, îmi cer scuze. Dumnezeu să-i odihnească! Din păcate, la vremea respectivă, am fost și eu manipulat", a declarat Gheorghe Dinescu. Țărănistul consideră că ajunsesem "mai rău ca în anii '50", fiind de părere că "magistrații doar aplică legile, nu le comentează".