ANI- acuzată că nu a finalizat nici acum cercetările privind averea lui Dragnea

Uniunea Salvaţi România susţine că Agenţia Naţională de Integritate nu a finalizat nici acum cercetările în ceea ce priveşte averea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, liderul PSD. Asta deşi USR ar fi depus o sesizare în acest sens în urmă cu un an de zile. În plus, este de notorietate faptul că Liviu Dragnea deține, prin interpuși sau membri ai familiei, o avere uriașă și proprietăți impresionante în județul Teleorman și nu numai. 

"Deputatul USR Emanuel Ungureanu a fost, miercuri, la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate pentru a afla care este stadiul sesizării pe care a făcut-o în urmă cu un an de zile cu privire la averea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. Din păcate, în ciuda multiplelor investigaţii jurnalistice şi a întrebărilor ridicate în spaţiul public, ANI nu a cercetat averea uriaşă pe care Liviu Dragnea nu o poate justifica din veniturile câştigate din poziţii de înaltă demnitate publică", se arată într-un comunicat al USR. USR precizează că sesizarea ANI cu privire la averea lui Liviu Dragnea a fost depusă în data de 2 august 2017.

Totodată, USR consideră că simpla suspiciune ce planează asupra unui înalt demnitar al statului român poate provoca "daune considerabile" asupra instituţiilor pe care acesta le reprezintă. "Experienţa din ultimii doi ani arată că Liviu Dragnea, condamnat penal definitiv, nu doar decredibilizează Parlamentul, dar se foloseşte de cea mai importantă instituţie a statului român pentru a-şi rezolva problemele cu legea", se arată în comunicat.

De asemenea, conform USR, în ultimii ani, "atribuţiile ANI au fost mult limitate prin diverse legi promovate în Parlament de PSD". "Cea mai recentă a fost adoptată în sesiunea extraordinară şi prevede prescrierea incompatibilităţilor după trei ani. Acest mod de operare al PSD, care se ascunde în spatele majorităţii parlamentare pentru a distruge instituţii, va transforma România într-o dictatură personală a lui Liviu Dragnea", se mai spune în comunicat.