Simona Bucura: Încep investițiile în infrastructură

La începutul unei noi sesiuni parlamentare, Simona Bucura trece în revistă proiectele care vor fi promovate.

 

 

 "A început o nouă sesiune parlamentară, o sesiune în care PSD și-a propus să promoveze noi proiecte importante pentru România și să continue programele de creștere economică, modernizare a infrastructurii și protecție socială, toate având drept scop final dezvoltarea durabilă a țării.

Astfel, în septembrie și octombrie vor fi promovate documentele necesare pentru Fondul Suveran de Investiții și Fondul Național de Dezvoltare din care vor fi finanțate marile proiecte de infrastructură. De asemenea, vor fi demarate programele Growth pentru mai multe categorii de vârstă, beneficiarii putând să aibă astfel acces la finanțare pentru diverse proiecte.
Vor începe pregătirile pentru investiții în infrastructură precum Autostrada Sudului, dezvoltarea domeniului schiabil în munții Făgăraș, canalul navigabil Dunăre - București etc.
În Parlament vor fi promovate, de asemenea, proiecte majore. Dintre acestea amintim: Strategia Națională pe termen lung 2040, Legea Pensiilor Publice care va elimina inechitățile și va contribui la creșterea veniturilor, Legea Adopțiilor care să stimuleze adopțiile, Legea privind vânzarea terenurilor agricole, Legea descentralizării în domeniile Tineret și Sport, Legea Apelor și Legea Minelor etc. Alte legi, precum cele legate de exploatarea zăcămintelor offshore și Codul Administrativ, vor fi adoptate după reexaminare.
Așadar, vom avea o toamnă plină din toate punctele de vedere. După cum se poate observa, avem în vedere proiecte majore menite să contribuie la dezvoltarea infrastructurii, dar și la creșterea nivelului de trai și eliminarea inechităților sociale, urmând o linie pe care PSD s-a angajat încă de la începutul guvernării să o respecte", transmite deputatul Simona Bucura într-un comunicat