Săpunaru: "Toată lumea să își crotalieze porcii! Altfel nu vor primi despăgubiri!"

Liberalii argeșeni participă la o campanie de informare, lansată de PNL la nivel național, despre ceea ce înseamnă pericolul și prevenirea pestei porcine africane. Cum 12 județe sunt deja afectate, existând 900 de focare și peste 230.000 de porci sacrificați, este clar că ANSVSA a scăpat din mână fenomenul.  Cu focare la un județ distanță, este probabil doar o chestiune de timp până când boala (fără leac încă) va afecta și suinele din Argeș. 

Președintele Comisiei de Agricultură din cadrul PNL, Nini Săpunaru, a fost azi în Argeș și a lansat o atenționare serioasă pentru toți gospodarii.

"Toată lumea să își crotalieze animalele! Nu vor da despăgubiri pentru cele necrotaliate, e o poveste ce spune ministrul Agriculturii. Va veni Curtea de Conturi... Specialiștii spun că pesta a intrat în populația de porci mistreți din Deltă de la începutul lui 2017. Apoi s-a propagat cu ajutorul porcilor domestici. Trebuiau băgate câteva zone în carantină și interzise târgurile de animale, nu să-i sperii pe oameni. Și-au dat seama că e o prostie ce au făcut la început și acum omoară (n.r. porcii) selectiv", a declarat Săpunaru.

Liberalul consideră că România poate ieși mai puternică de pe urma acestei epidemii, dacă autoritățile și oamenii vor învăța ceva din pierderile uriașe suferite. În prezent, românii consumă în jur de 9 milioane de porci pe an, în condițiile în care producția proprie este de doar 4,5 milioane.