PSD Argeș nu mișcă în front: Valeca ține tot cu Dragnea

Senatorul Șerban Valeca, președintele PSD Argeș, respinge ideea conform căreia organizația pe care o conduce s-ar afla printre cele 28 de filiale care au semnat o scrisoare împotriva liderului partidului, Liviu Dragnea. Valeca spune că va discuta azi cu colegii săi din PSD Argeș, fiind în continuare "în barca" lui Liviu Dragnea, fără un avantaj evident- vă amintim că Ministerul Cercetării, pe care l-a condus în timpul Guvernului Grindeanu, a rămas fără ministru, dar pe Valeca nu l-a întrebat nimeni dacă l-ar mai interesa funcția. Și, ce-i drept, nici el nu s-a băgat în seamă pe acest subiect, Argeșul rămânând în continuare fără reprezentant în Guvernul Dăncilă.

"Un grup de 28 de filiale, în care ar fi și Argeșul, ar fi semnat nu știu ce scrisoare. După cum mă cunoașteți, n-aș fi făcut așa ceva, prefer să îi spun omului în față ce nu-mi convine. Vom avea mai multe întâlniri, dar nu cred că există această scrisoare. Sunt contaminări care duc opinia publică spre lucruri neimportante", a declarat Șerban Valeca.