Primar din Argeș: “Partidele au sabotat demersurile preoților noștri”

Nici măcar 19% nu a fost prezența în Argeș la referendumul pentru redefinirea familiei, în Constituție. Primarul orașului Ștefănești, Ioana Dumitru, a încercat însă să mobilizeze la vot cât mai mulți locuitori ai localității, dând în primul rând exemplul personal. Partidele nu au fost însă la fel de interesate de soarta referendumului, atât social-democrații, cât și liberalii, abordând o atitudine pasivă.

“Noi, cei din Ștefănești, am votat împreună cu familiile noastre pentru familia tradițională. Toți cei prezenți la vot au ajutat Biserica și aș vrea să știe toată lumea că partidele, fără excepție, au sabotat demersurile preoților nostri. Sunt bucuroasă însă că parafrazând Biblia, această cetate nu va fi distrusă atâta vreme cât mai avem oameni cu conștiință! Mulțumesc tuturor celor care ați salvat onoarea acestui oraș!”, a declarat azi primarul Ioana Dumitru.